Vise…

•Martie 19, 2010 • 8 comentarii

         M-am oprit la marginea unei campii intinse . Atunci , am izbucnit . Am inceput sa alerg , in incercarea de a intrece vantul care ma impingea tot inainte . Cerul era acoperit de niste nori de ploaie .

         La un moment dat , din fiintele cenusii au inceput sa cada picaturi mari si grele de apa . Cu toate acestea , eu ma simteam usoara . Am inceput sa ma invart , dansand impreuna cu vantul , pe melodia ploii , acompaniati desigur si de fulgere . Acele sageti de lumina , incercau sa despice patura de nori pentru a face loc boltei de azur , si soarelui . M-am trantit pe iarba umeda si am inchis ochii . Probabil ca altii ar fi crezut ca era un haos de nedescris , dar eu nu as fi fost de aceeasi parere cu ei . In acele momente , eu auzeam o melodie alerta si speciala , o melodie care parca ma ajuta sa ma eliberez de acea energie nebuneasca din mine , o energie care ma facea sa par exuberanta .

         Fiintele cenusii s-au oprit din plans , lasand loc incetul cu incetul soarelui . Am asteptat acolo , intinsa pe iarba pana la sosirea amurgului . In acel moment , cerul era limpede precum apa unui parau , si soarele rosu ca un mar . Razele-i rubinii se revarsau lin asupra campiei si a picaturilor de apa de pestetot , facand coltul de univers in care ma aflam sa straluceasca .

         Astfel mica bucata de rai a ramas acolo , impreuna cu mine , pierduta pe veci printre legende …

Anunțuri

Simplu…

•Martie 8, 2010 • 5 comentarii

          Stiam ca e trecut cu mult de miezul noptii , dar nu ma prea interesa .   M-am oprit in fata unei intinderi fara copaci cu trunchiuri scorturoase . Am mers pana in mijlocul ei , si m-am intins pe iarba . Tot atunci , am vazut cerul . Si nu era plin de stele , asa cum si-ar fi dorit unii , ci plina de nori . Ei formau o imagine ciudata , asemeniunei unei perdele transparente , discrete , care totusi putea fi observata foarte usor .

       Niste sageti ciudate au inceput sa cresteze cerul , inrosind norii . La inceput , am crezut ca acea noanta va fi sangerie si urata , ca va incepe sa intre in mine , ca o fantoma ce a avut un trecut ingrozitor , si a cazut in capcana lui , fiind orbita de setea de razbunare . Dar nu a fost asa , ci din potriva . Acel rosu era frumos , aproape magic . Vantul a inceput cante , facand norii sa danseze . Am inceput sa imi amintesc faptul ca si eu am fost acolo sus , si am dansat cu ei , sau cum ii faceam pe cei de jos sa zambesca , in timp ce ma admirau… Si totusi , nu regretam ca eram om , caci eram constienta ca intr-o buna zi voi fi altceva , chiar daca oamenii ma considerau nebuna doar pentu simplul fapt ca eram altfel , sau ca intr-un fel , stiam mai multe decat ei …

       Si uitati , intr-un final viata mea de om s-a scurs . Dar acum sunt si mai sus decat fiintele cenusii . Acum stralucesc la fel de frumos precum luceafarul insusi , caci eu sunt o stea , si va privesc fericita , chiar si atunci cand nu sunteti constienti de prezenta mea …

Sentimente…

•Februarie 24, 2010 • 14 comentarii

                                 

       Atunci cand nu esti iubit , parca uiti ce inseamna sa te bucuri la vederea soarelui , sau a culorilor vii .

       Asa ma simteam atunci , ca si cum as fi apucat cel mai frumos trandafir din lume in mana , si l-as fi admirat , i-as fi simtit parfumul imbatator , parca datator de viata . Cu petale aurii , pline de roua , cu polenul verde-albastrui … Dar , ca orice alta minune a lumii , el m-a respins , si i-am dat drumul .  Am ramas cu cicatrici , cu mana strapunsa de spini , sangerand . Si tot sub ochii mei , altcineva a luat minunatia de jos . Trandafirul si-a retras spinii , si s-a lasat admirat , caci incepuse sa tina si el la  ea  .  Ma simteam distrusa , ca si cum cineva mi-ar fi luat soarele de pe cer , ca si cum am uitat sa simt aproape orice … Ca si cum s tiam ca exist , dar nu puteam face nimic .

       Dar , nu am fost lasata sa ma cufund in adancuri , caci el a vorbit cu mine , si m-a ajutat sa inteleg intr-un fel , destul de vag , ce ar fi bine pentru mine sa fac . Asa am ramas sa privesc pe cei doi impreuna , ca intr-o poveste , in timp ce ranile mi se cicatrizau , sau se faceau mai mari .

       Am ramas acolo , undeva departe , asteptand sa apara alt soare pe cer …

Descoperiri

•Februarie 6, 2010 • 8 comentarii

       In sfarsit , am inteles si eu ce inseamna sa vezi cine esti , cine  poti fi ca om …  am inteles o parte din mine . Mereu am crezut ca sunt simpla , ca sunt ca o particula de praf pe care nu o observa nimeni , o persoana care asteapta ceva , dar nu stie ce . De multe ori , am incercat sa imi vars amarul in compuneri si povesti , am incercat sa le arat celorlalti ceva , fara a fi nevoita sa vorbesc .

       Dar , asa cum  se schimba vremea , m-am schimbat si eu , sau mai bine zis , am inceput sa ies la suprafata , sa imi deschid ochii din ce in ce mai mult … Si sincer , nu regret ce am facut . Vedeti voi , mereu am vrut sa pot sa ma fac auzita , am incercat sa fiu asemeni unui fulger ce da impresia ca poate cresta cerul , ca il poate spinteca . Dar mi-am dat seama ca el are doar o clipa de glorie , si ca eu as putea straluci mai mult , ca as putea sa imi ating visele , indiferent de ce cred altii . Am mai inteles ca fiecare om , poate sa faca la fel , ca fiecare om isi poate atinge propriile miraje .

       Cineva a spus o data „Visele imi dau aripi , si ma ajuta sa zbor spre cer! ” Eu i-am urmat sfatul , si am ajuns aici , si imi doresc sa puteti straluci si voi , sa nu va lasati prada  neantului viselor ce nu au sanse sa existe…

Sfarsit de viata

•Ianuarie 30, 2010 • 5 comentarii

         Doream liniste , doream sa pot exista fara sa sufar sau sa simt ceva ce m-ar putea rani din nou… . M-am oprit din alergat pe o campie . Puteam auzi sunetul vantului prin iarba verde , plina de roua diminetii . Da… un sunet placut , calm , in acel loc uitat de lume . La cativa pasi distanta de mine se aflau doua pietre imense , asemeni unor strajeri . M-am apropiat si le-am atins . Emanau o raceala interioara sufocanta , ce te izbea precum un glonte . M-am dus in mijlocul lor si am incercat sa ma las prada viselor . Dar soarta nu a tinut cu mine , si am ajuns in mijlocul unui cosmar .

          Am inceput sa ma simt diferit , ca si cum m-as fi aflat in ochiul unei furtuni . Stateam nemiscata si semanam cu o statuie de gheata , distrusa de caldura soarelui . As fi putut fi uitata de toti , in acel colt al universului pierdut printre legende . Trilul unei pasari m-a readus cu picioarele pe pamant . S-a asezat in fata mea si a inceput sa imi cante frumos , ca o ciocarlie . Eu am deschis ochii si necuvantatoarea s-a speriat . M-a lasat singura .

          La un moment dat , am realizat ca totul in jurul meu se cufunda intr-un neant intunecat , un vid al al viselor ce nu mai au dreptul sa existe . Am simtit cum ceva moale si bland ma lua cu el in acel loc … nu ma puteam impotrivi propriei mele dorinte . Am utat ce inseamna sa suferi , ce inseamna sa porti dor , ce inseamna sa iubesti … am lasat in urma suferinta si durerea , fara a-mi da seama ca renuntam la propria mea existenta . Iar la sfarsit , cand am reusit sa vad o ultima raza de lumina , mi-am dat seama ca in urmatoarea clipa voi muri ,voi simti perfectiunea si nimicul , una si aceeasi , la acest capat de drum …

          Asa am devenit o sculptura cu ochi de sticla si cu inima de piatra  , o statuie cu un zambet sobru , cu un umor negru pe chip , pazita de cei doi strajeri ai mei .

Despre cuvinte si ganduri

•Ianuarie 28, 2010 • 7 comentarii

         De ce atunci cand vrem sa spunem ceva incercam sa ne alegem cu grija cuvintele? Eu una cred ca gandurile moarte sunt cele mai valoroase .

         Ca de exemplu , atunci cand visezi intri in lumea ta si iti doresti sa nu mai pleci , vrei sa traiesti intr-o iluzie , cu o fericire oarba si amagitoare , fara sa-ti dai seama . Dar atunci cand revii la realitate , visului i se frang aripile si se sfarseste . Cred ca el are o importanta mult mai mare dupa ce moare , caci de nu s-ar intampla asa nu ar mai exista povesti , carti si nu am mai vedea rostul vorbelor sau al amintirilor .Caci realitatea este o cruda si dulce soarta , care ne strica si apoi ne repara , o dimensiune diferita de ceea ce ne-am dori sa fie … Este mai bine sa crezi asta , (deoarece e adevarat) decat sa ai impresia ca toate cuvintele sunt vii , cand de fapt importanta si sensul lor sunt de valoare .

         Eu asta am visat , si acum v-am povestit , despre mirajul ce a murit , despre mirajul a carui amintire s-a pastrat .

Trandafirul

•Ianuarie 11, 2010 • 11 comentarii

Mereu m-am intrebat ce inseamna sa zbori , sau cum e sa dansezi pe langa nori . …incerrcam sa meditez asupra acestor lucruri in timp ce ma plimbam prin parc , si admiram ciresii infloriti .

Vantul a inceput sa se joace cu parul meu roscat inchis , impodobindu-l cu petalele imaculate ale podoabelor pomilor . Rochia-mi alba flutura si ea usor , in timp ce faceam piriete pe trotuar . Era o noapte fara luna . Micile puncte scanteietoare  nu au ratat ocazia de a iesi in evidenta , asa ca s-au impanzit pe bolta de abanos . Simteam ca ochii-mi verzi incep sa infloreasca armonios in linistea noptii .

Credeam ca imaginatia-mi juca feste , deoarece puteam sa jur ca incepusem sa plutesc , sa ma rotesc in aer . In acele momente vii , stiam ca nimeni nu vrea fericirii sa puna zavor , sau sa ma faca sa uit ce-nseamna sa porti dor . Inca mai dansam alaturi de stele si de o adiere linistita , care ma ducea pe aripile unui miraj . Am atins din nou pamantul , si m-am oprit . In cateva secunde , una din primele raze ale soarelui a strabatut vazduhul precum o sageata , ce aducea cu ea un nou inceput .

Am fugit in mijlocul unui spatiu verde plin de flori si m-am transformat din nou intr-un trandafir alb , asteptand ca de obicei sa vina noaptea , pentru a putea prinde viata .